fbpx

 

Nu e nimic mai liniștitor decât o melodie cântată la pian, sau de ce nu, la clape.

Postura celui care cântă, degetele care parcă zboară pe claviatură, jocul de sunete – toate parcă sunt rupte dintr-un basm al cărui personaj principal este muzica.

Cam așa ar descrie profesorul tău de clape clipele petrecute alături de el.

Și după ce te introduce în lumea lui melodioasă de basm, te va ajuta să te familiarizezi cu pianina, dar și cu terminologia aferentă.Îți va explica de ce sunt două feluri de clape, unele albe și alte negre, de ce există doar 12 note  de bază deși unele sunt mai înalte și altele mai joase.

Și, ca niște personaje rupte din poveste, fiecare clapă are numele ei, fie că e Do, fie că e Re.

Dar stai, că nu e chiar așa de simplu!

Dar nici greu nu e. Într-adevăr îți trebuie îndemânare să înveți, și este o îndemânare pe care ai să descoperi că deja o aveai în tine mai ales dacă ai ureche muzicală. Dacă nu, poți deveni un adevărat profesionist cântând după note cu ajutorul unei partituri. Ba mai mult, îndrăznim să te provocăm să înveți arta solfegiului dacă ești foarte pasionat, adică cântatul notelor din voce.

Deja ai învățat ceva din arta cântatului la clape alături de noi.

 

Pentru mult mai mult de atât, află că lecțiile de clape sunt deschise tuturor, indiferent de vârstă, fie că ești începător, de nivel mediu sau avansat. Fiecare are posibilitatea să își dezvolte nivelul cunoașterii muzicale și să aprofundeze noțiunile pe care  le știe doar la nivel general.

Aceste cursuri de clape sunt disponibile la cerere, așadar lasă-ne datele tale de contact aici și vei fi contactat pentru mai multe detalii.

 

0741093755